
“Surrogates” este un film foarte reusit care aduce in prim plan o idee des intalnita: inlocuirea oamenilor cu roboti. Modul cum este tratata ideea insa, este unul neobisnuit care ajunge sa iti dea fiori de-a lungul filmului. In “Surrogates”, oamenii traiesc doua vieti paralele: una in care sunt niste legume conectate la aparate si alta in care traiesc in corpul unui robot programat sa simta, sa vada si sa auda tot ce se intampla in jurul lui.
Aceasta tehnologie avansata parea a oferi deplina siguranta oamenilor. Nimeni nu parasea intimitatea casei sale, ci doar isi trimitea surogatul-robot sa infrunte viata adevarata plina de primejdii. Cand siguranta este compromisa si oamenii incep sa fie raniti sau sa moara in timp ce poarta aparatele care ii conecteaza de surogati, problema devine o grija majora pentru autoritati. Sunt trimisi agenti speciali sa investigheze cazul si sa convinga oamenii ca folosirea surogatilor nu mai este sigura.

“World’s Greatest Dad” este o drama foarte originala tratata cu un umor putin cam negru. Lance Clayton, interpretat de Robin Williams, este un profesor si un scriitor neapreciat care isi creste singur fiul rebel. Cand fiul sau moare din cauza unui incident penibil, Lance ii insceneaza sinuciderea pentru a-i pastra o amintire frumoasa fiului sau. Ceea ce parea o dovada frumoasa de dragoste parinteasca, se tranforma intr-un eveniment de proportii. Mintile tinerilor si ale profesorilor din cadrul scolii unde tatal sau era profesor si raposatul elev, sunt complet ravasite cand presa incepe sa publice biletul de adio si jurnalul tanarului sinucigas.
Profunzimea cu care acestea sunt scrise ii fac pe toti sa devin constienti de propriile lor vieti si sa regrete ca nu au reusit sa inteleaga ce era in sufletul rebelului decedat. Fiul profesorului devine dintr-odata un idol apreciat de toata comunitatea, iar tatal sau este de fiecare data acolo sa primeasca meritele in numele lui.

Georgia, o profesoara de istorie, se intoarce in tara ei de suflet – Grecia – in calitate de ghid turistic. Pasionata de istoria acestui loc si de ruine, ea incearca sa le insufle si turistilor cate putin din entuziasmul ei.
Considerata un ghid extrem de plictisitor, Georgia decide ca isi va da demisia dupa acest ultim tur, in care cunoaste o multime de persoane dificile.
“My life in Ruins” este totusi o comedie romantica, pentru ca frumoasa Georgia descopera ca iubirea poate aparea din cele mai neasteptate locuri. Sfatuita de inteleptul si amuzantul batranel Irv, ea reuseste sa isi schimbe atitudinea fata de grupul ei de turisti si fata de soferul sau ciudat. Cand ajunge sa le inteleaga nevoile de a cumpara suveniruri si lipsa de interes fata de istoria Greciei, ea realizeaza ca slujba ei poate fi una extrem de placuta.

“Grace” este povestea originala a unei femei care se straduieste ani de zile sa ramana insarcinata. Cand in sfarsit miracolul se intampla, isi pierde copilul nenascut inca si sotul intr-un accident rutier. Disperata de pierderea suferita, femeia insista sa poarte copilul in pantece pana la termen si sa il nasca pe cale naturala. Copilul revine la viata la cateva clipe dupa ce se naste. Unii cred ca e un miracol si ca dragostea mamei a fost incredibil de mare, altii sunt circumspecti in privinta sanatatii copilului si a mamei sale. Mama se izoleaza de restul lumii imediat ce descopera ca fetita ei, Grace, este speciala fata de alti copii: micuta nu poate bea lapte, ci doar sange. Pofta copilului de sange o impinge pe mama indurerata la crima.
Unii spun ca povestea seamana cu filmul “The Unborn”, dar ideile din aceste filme sunt complet diferite. Singura legatura e ca in ambele se pune accent pe un copil inca nenascut.

“Watchmen” nu este un simplu film cu supereroi. Nu este nici parodie, nici comedie, ci mai degraba un film de istorie. Nu va faceti totusi o impresie proasta din cauza asta. Se bazeaza pe un “comic book”, “Rorschach’s journal” – Jurnalul lui Rorschach. Totusi, nu este recomandat copiilor. Contine scene de violenta destul de dure printre altele. In ciuda faptului ca baza filmului sta in benzi desenate, este un film genial cu multe scene de actiune, de violenta si efecte speciale care capteaza atentia cinefililor. Era de asteptat de la regizorul filmului “300″. Atentia la detalii se observa pe tot parcursul acestui fantastic film. Multe scene in “slow motion” si multa violenta in detaliu. In alte cuvinte, un film ce merita vazut, nu neaparat pentru ca are un storyline exceptional, ci pentru efectele, tehnologiile si senzatiile pe care le transmite.