
“Year One” este o comedie superficiala presarata cu cateva referinte biblice. Filmul poate fi privit ca o parodie si prezinta povestea a doi barbati care isi parasesc tribul in cautarea unor noi aventuri; asta dupa ce unul dintre ei a muscat din marul Cunoasterii Binelui si a raului. Drumul lor este plin de peripetii si de aici cele mai haioase faze ale filmului.
De multe ori, la baza umorului sta ironia unuia dintre personajele principale: Oh. ”Anul Unu” este tipul de film la care te uiti, pe care il intelegi intr-o oarecare masura, dar pe care nu ai putea sa il povestesti cuiva. Fiind alcatuit mai mult din pasaje decat urmand un fir epic logic si cronologic, filmul surprinde uneori prin lipsa de profunzime.
Parerea mea: Este un film haios care poate fi vazut daca nu ai altceva mai bun de facut si vrei sa te relaxezi putin. Partenerul este persoana ideala cu care il poti vedea.

In ciuda faptului ca titlul filmului: “I hate Valentine’s day” sugereaza vizionarea lui intr-o anumita perioada a anului, este un film care merita vazut oricand si cu oricine. Genevieve, personajul principal, este o frumoasa florareasa convinsa ca fericirea unei relatii consta in a inceta relatia inainte de a o incepe.
Toate relatiile ei se reduc la 5 intalniri, convinsa fiind ca fara asteptari nu pot exista dezamagiri.
Filozofia ei de viata a fost foarte mult influentata de faptul ca tatal ei a ranit-o pe mama ei mult si ea a tot incercat sa evite sa sufere. Pentru a evita sa sufere a decis ca e mai bine sa nu se implice in niciun fel de relatie si sa termine tot dupa numai cateva intalniri. Langa floraria ei insa, se muta un barbat care intentioneaza sa deschida un restaurant. Intre cei doi exista inca de la inceput o atractie, asa ca ea decide sa ii acorde bine cunoscutele 5 intalniri. Toti prietenii insa si familia sunt convinsi ca aceasta relatie o va face sa isi schimbe filozofia de viata.

“Grace” este povestea originala a unei femei care se straduieste ani de zile sa ramana insarcinata. Cand in sfarsit miracolul se intampla, isi pierde copilul nenascut inca si sotul intr-un accident rutier. Disperata de pierderea suferita, femeia insista sa poarte copilul in pantece pana la termen si sa il nasca pe cale naturala. Copilul revine la viata la cateva clipe dupa ce se naste. Unii cred ca e un miracol si ca dragostea mamei a fost incredibil de mare, altii sunt circumspecti in privinta sanatatii copilului si a mamei sale. Mama se izoleaza de restul lumii imediat ce descopera ca fetita ei, Grace, este speciala fata de alti copii: micuta nu poate bea lapte, ci doar sange. Pofta copilului de sange o impinge pe mama indurerata la crima.
Unii spun ca povestea seamana cu filmul “The Unborn”, dar ideile din aceste filme sunt complet diferite. Singura legatura e ca in ambele se pune accent pe un copil inca nenascut.

“Duplicity” este un film extrem de ciudat si incurcat. Cu un inceput exagerat de lung si lipsit de sens si cu efecte care nu isi au locul, este filmul la care te uiti 125 de minute sperand ca toate intrebarile tale isi vor gasi raspuns la sfarsit. Nu e deloc insa asa. Filmul prezinta povestea a doi agenti, spioni amandoi infiltrati in mari companii pentru a afla secretele lor si a le vinde companiilor rivale. El si ea traiesc o poveste de dragoste neobisnuita si extrem de bizara, pentru ca nu au deloc incredere unul in celalalt. Lucrand cand impreuna, cand unul impotriva celuilalt, cei doi isi iau o teapa de zile mari. In “Duplicity”, actiunea se petrece cand in prezent, cand in trecutul indepartat, cand in trecutul mai apropiat, lucru care te face sa fii confuz inca de la mijlocul filmului.
Parerea mea: Un film ciudat la care trebuie sa fii extrem de atent pentru a intelege ce se petrece cu adevarat. Nu recomand vizionarea lui decat daca motivul este curiozitatea.

In “Orphan” ni se prezinta familia Coleman: John, Kate si cei doi copii ai lor: o fetita surdo-muta si un baietel. Pentru ca a pierdut o sarcina recent, Kate decide sa adopte un copil ca sa poata umple golul din sufletul ei de mama. Cei doi parinti o cunosc pe Esther, o fetita de 9 ani care le cucereste imediat inimile.
Pe parcursul filmului insa ea incepe sa isi arate adevarata fata si nu e nici pe departe cum o credeau ei. Esther ascunde un secret groaznic si are planuri diabolice de a dezbina familia Coleman.
Prin diverse intamplari, pustoaica incearca sa ii intoarca pe membrii familiei impotriva mamei sale adoptive: Kate. Din ce in ce mai speriata de pericolul in care se afla familia ei, Kate incearca sa afle cat mai multe despre trecutul micutei Esther. Lucrurile pe care le afla sunt de-a dreptul socante si o fac sa lupte din ce in ce mai tare pentru a-si proteja familia, in ciudat faptului ca toti o cred paranoica.