
“Grace” este povestea originala a unei femei care se straduieste ani de zile sa ramana insarcinata. Cand in sfarsit miracolul se intampla, isi pierde copilul nenascut inca si sotul intr-un accident rutier. Disperata de pierderea suferita, femeia insista sa poarte copilul in pantece pana la termen si sa il nasca pe cale naturala. Copilul revine la viata la cateva clipe dupa ce se naste. Unii cred ca e un miracol si ca dragostea mamei a fost incredibil de mare, altii sunt circumspecti in privinta sanatatii copilului si a mamei sale. Mama se izoleaza de restul lumii imediat ce descopera ca fetita ei, Grace, este speciala fata de alti copii: micuta nu poate bea lapte, ci doar sange. Pofta copilului de sange o impinge pe mama indurerata la crima.
Unii spun ca povestea seamana cu filmul “The Unborn”, dar ideile din aceste filme sunt complet diferite. Singura legatura e ca in ambele se pune accent pe un copil inca nenascut.

“Duplicity” este un film extrem de ciudat si incurcat. Cu un inceput exagerat de lung si lipsit de sens si cu efecte care nu isi au locul, este filmul la care te uiti 125 de minute sperand ca toate intrebarile tale isi vor gasi raspuns la sfarsit. Nu e deloc insa asa. Filmul prezinta povestea a doi agenti, spioni amandoi infiltrati in mari companii pentru a afla secretele lor si a le vinde companiilor rivale. El si ea traiesc o poveste de dragoste neobisnuita si extrem de bizara, pentru ca nu au deloc incredere unul in celalalt. Lucrand cand impreuna, cand unul impotriva celuilalt, cei doi isi iau o teapa de zile mari. In “Duplicity”, actiunea se petrece cand in prezent, cand in trecutul indepartat, cand in trecutul mai apropiat, lucru care te face sa fii confuz inca de la mijlocul filmului.
Parerea mea: Un film ciudat la care trebuie sa fii extrem de atent pentru a intelege ce se petrece cu adevarat. Nu recomand vizionarea lui decat daca motivul este curiozitatea.

In “Orphan” ni se prezinta familia Coleman: John, Kate si cei doi copii ai lor: o fetita surdo-muta si un baietel. Pentru ca a pierdut o sarcina recent, Kate decide sa adopte un copil ca sa poata umple golul din sufletul ei de mama. Cei doi parinti o cunosc pe Esther, o fetita de 9 ani care le cucereste imediat inimile.
Pe parcursul filmului insa ea incepe sa isi arate adevarata fata si nu e nici pe departe cum o credeau ei. Esther ascunde un secret groaznic si are planuri diabolice de a dezbina familia Coleman.
Prin diverse intamplari, pustoaica incearca sa ii intoarca pe membrii familiei impotriva mamei sale adoptive: Kate. Din ce in ce mai speriata de pericolul in care se afla familia ei, Kate incearca sa afle cat mai multe despre trecutul micutei Esther. Lucrurile pe care le afla sunt de-a dreptul socante si o fac sa lupte din ce in ce mai tare pentru a-si proteja familia, in ciudat faptului ca toti o cred paranoica.

“G-Force” este un film produs de renumitul Walt Disney. Acest nume deja spune multe. Filmul este frumos, dragut, fara violenta si se adreseaza unui public tinta destul de variat. Cel mai recomandat e copiiilor intre 10-16 ani si parintilor care vor sa se relaxeze uitandu-se la un film simpatic.
Protagonistii principali sunt o echipa de 3 hamsteri si o cartita experta in domeniul IT, un adevarat hacker. Ei trebuie sa dovedeasca de ce sunt in stare, altfel departamentul lor va fi inchis. Aceste animalute vorbitoare au parte de o aventura de neuitat. Misiunea lor devine mai complicata o data ce afla despre ce este vorba. Vor trebui sa salveze lumea, dar nu de cine cred ei, ci de… Va las sa aflati singuri.
Sa nu va asteptati la efecte speciale care sa va taie rasuflarea, si nici la faze comice la care sa picati pe jos de ras. Este intr-adevar o comedie cu actiune din belsug si o sa aveti parte de niste momente originale de la animalutele astea.

“Bruno” nici nu stiu daca se poate numi film. Are inceput si sfarsit, dar numai de al doilea m-am bucurat. Actorul principal, Bruno, este un tip homosexual care, mai pe romaneste, face pe prostul tot timpul filmului. As zice ca ii sta bine, dar din pacate nu-i asa. E un film cu adevarat penibil.
Ideea principala e ca Bruno era celebru, a facut o gafa, l-au dat afara de peste tot si incearca sa redevina popular.
Nu recomand nimanui acest film, dar stiu ca multi sunteti nerabdatori sau curiosi sa il vedeti. Contine nuditate dezgustatoare si scene foarte aiurea. Aparent comic, filmul de fapt dovedeste cat sunt oamenii dispusi sa indure. Limitele sunt testate, chiar si ale prostiei. Pana la urma ajungem la cateva concluzii cum ar fi: ca lumea rea sa triumfe e de ajuns ca lumea buna sa stea cu mainile in san, sau prostie exista oriunde, indiferent de sex, nationalitate, religie, etc.