
“Jennifer’s Body” este o comedie-horror nereusita, aparuta in septembrie 2009. Filmul este o dezamagire totala atat pentru pasionatii de filme de groaza, cat si pentru fanii actritei Megan Fox. Jennifer, personajul principal este o majoreta, fata populara tipica intalnita in toate filmele cu liceeni. Ea este implicata fara voia ei intr-un ritual in urma caruia devine diabolica, ucigand si hranindu-se cu oameni, in special baieti. Cu frumusetea ei fizica, ea reuseste sa atraga multi baietii intr-o intalnire capcana de unde nu vor mai scapa cu viata.
Jennifer are si o prietena, atipica pentru popularitatea ei, simpatica si tocilara Needy, care ar face orice sa fie in preajma ei. Dar asta, doar pana descopera cu cine are de-a face.
Parerea mea: Filmul este o pierdere de vreme. Efectele sunt penibile, iar povestea filmului – banala. Nu merita vazut.

“Dragon Hunters” este o animatie aparuta in 2008 care prezinta povestea micutei Zoe, un personaj savuros asemanator fetitei din “Coraline”. Zoe locuieste in castelul unchiului sau si are o mare pasiune: aventurile cu cavaleri in armura. Eroul ei este Cavalerul Gotic, pe care isi doreste nespus sa il intalneasca intr-o zi. Intamplator, viata ii este salvata de Gwizdo şi Lian-Chu, doi aventurieri in cautarea unei oferte de munca. Micuta Zoe ii aduce pe cei doi in fata unchiului sau pentru a primi o sarcina greu de dus la bun sfarsit: uciderea celui mai teribil dragon din toate timpurile si salvarea lumii. Infricosati de aceasta responsabilitate, cei doi

“Cloudy with a Chance of Meatballs” este o animatie neobisnuita cu o poveste originala. Actiunea este deseori mult prea agitata si chiar exagerata, dar se potriveste perfect cu locul intamplarii. Filmul este o comedie reusita, desi pe tot parcursul filmului se simte agitatia si entuziasmul personajului principal pus in contrast cu lumea ce-l inconjoara, creandu-se astfel o stare de mic disconfort.
Atentia la detalii este un punct forte al filmului, cu toate acestea, personajele par lipsite de efecte speciale.
Eroul filmului, un inventator, care de mic copil nu a renuntat la visul lui, reuseste sa creeze in sfarsit o masinarie care schimba vietile oamenilor. Tot el, la sfarsitul filmului este nevoit sa salveze omenirea de creatia lui.
Desi pare un film putin trist, contine multe scene foarte amuzante si o poveste de dragoste nemaipomenita.
Este un film ce merita vazut de oricine, un film din care se pot invata multe.

“Love Happens” nu este deloc povestea de dragoste des intalnita in filme. Burke Ryan, personajul principal, este un barbat sensibil care a suferit mult dupa pierderea sotiei intr-un accident de masina. El a scris o carte si s-a dedicat in totalitate unei organizatii pentru a-i ajuta pe toti oamenii sa depaseasca astfel de momente din viata lor. Cu totul intamplator, el o cunoaste pe Eloise, o tanara pasionata de flori. Eloise se ocupa de aranjamentele florale din cadrul hotelului unde Burke este cazat pe perioada unei conferinte. Frumoasa fata are un mod extrem de original de a-i atrage atentia scriitorului si de a-i mentine interesul. Ea ajunge sa il cunoasca si sa descopere ca ascunde un secret dureros, un secret de care va incerca sa il elibereze in zilele cat dureaza conferinta.

“The Proposal” prezinta povestea de dragoste a unui cuplu atipic. Margaret este o femeie foarte puternica si o sefa impunatoare dispretuita de angajatii ei. Ea risca sa isi piarda locul de munca si sa fie repatriata, asa ca are nevoie de solutii rapide. Ca sa rezolve problema, ea minte ca este logodita cu asistentul ei, Andrew. Acesta accepta mai mult fortat decat de bunavoie situatia, considerand ca va putea profita pe plan profesional de aceasta ocazie.
Vestea este socanta pentru toata lumea si tocmai de aceea cei doi trebuie sa dovedeasca faptul ca sunt oameni serioasi si sa oficializeze relatia. Tinerii indragostiti (sau nu) petrec un weekend la familia lui Andrew, unde au parte de o multime de peripetii.
Parerea mea: Este o comedie/romance tare reusita care merita vazuta cu prietenii sau cu partenerul. Recomand cu incredere acest film.