I Do… I Did!

I do I did movie poster


“I do… I did!” este un film penibil si plictisitor. Desi actorii sunt de culoare si ai avea pretentia sa auzi ceva glume bune, desi ideea in sine ar fi fost inceputul unei comedii reusite, filmul este o mare dezamagire. Marcus este un barbat care tocmai e pe cale sa se insoare. Ceremonia are loc in primele minute ale filmului, apoi cei doi tineri casatoriti pleaca in luna de miere. Din nefericire, nu ajung la destinatie din cauza unui accident rutier. Mireasa este grav ranita si ajunge in coma la spital, unde ramane doi ani. Cand toti si-au pierdut sperantele ca tanara se va trezi la viata, cand sotul ei deja s-a recasatorit si e pe cale sa devina tata, ea se trezeste. De aici s-ar presupune ca incepe comedia, fiindca Marcus este nevoit sa locuiasca in aceeasi casa cu ambele sotii, dar partea amuzanta tot intarzie sa apara.

The Time Traveler's Wife

The Time Traveler's Wife movie poster


“The time traveler’s wife” este o drama romantica interesanta, ce reuseste sa te mentina interesat. Henry, personajul principal, sufera de o anomalie extrem de rara care il face sa calatoreasca involuntar in timp. El se indragosteste de o tanara care il cunoaste de cand se stie. Obisnuit sa calatoreasca inainte si inapoi in timp, el apare in viata viitoarei sotii inca din copilaria acesteia, de fiecare data ca un barbat matur, de 35-40 de ani.
Cand fetita ajunge sa il prinda din urma si sa devina o femeie frumoasa, cei doi se casatoresc si traiesc o poveste de dragoste nemaipomenita. Anomalia ii impiedica insa sa aiba o viata normala si fericita si, mai ales, sta in calea dorintei lor de a avea un copil. Finalul este, insa, foarte frumos si neasteptat.
Daca ati vazut si v-a placut “The Butterfly Effect”, o sa va placa si acest film cu siguranta. Nu este o imitatie sau o copie a filmului mentionat, are o perspectiva cu totul originala, dar efectele si tema abordata te fac sa corelezi aceste doua filme.

Post Grad

Post Grad movie poster


“Post Grad” prezinta cazul tipic in care tineri cu rezultate bune la invatatura raman o perioada indelungata someri si nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca la nivelul asteptarilor lor. Ryden este o tanara silitoare care si-a facut cateva planuri in viata si pe care le-a respectat cu strictete. Dupa absolvire, trebuia sa se mute intr-un apartament de vis si sa aiba jobul pe care si l-a dorit dintotdeauna.
Lucrurile nu merg conform planurilor ei si tanara ramane somera si este nevoita sa se intoarca sa locuiasca o perioada cu parintii ei, bunica si fratele mai mic.
Intre o groaza de interviuri, intre tentative de job, ea isi face timp pentru o aventura cu un barbat nepotrivit pentru care risca sa isi piarda cel mai bun prieten. La sfarsitul filmului, totul ia o intorsatura neasteptata si Ryden invata o lectie utila: planurile de viitor se fac din mers.