
Dupa ce isi pierde sotia, batranelul Carl (personajul principal din “Up”), se simte foarte singur si dornic sa realizeze ce nu a indraznit pana atunci: sa ajunga sa locuiasca intr-un taram de vis din America de Sud.
Obligat de niste constructori sa isi paraseasca locuinta, el decide sa plece spre taramul mult dorit cu tot cu casa. Vanzator de baloane, batranelul nu intampina nicio dificultate in a face rost de milioane de baloane pe care le umple cu heliu.
Astfel, el reuseste sa ridice casa din loc si sa plece in cea mai mare aventura a vietii lui. Va descoperi curand ca nu este insa singur. Russel, un pusti de 8 ani, personajul cel mai savuros al filmului, il urmeaza in marea calatorie. Pe drum isi fac alti cativa prieteni, mai mult sau mai putin necuvantatori si trec printr-o multime de peripetii.
Este o animatie buna, dar nu exceptionala. Ideea filmului este ca niciodata nu este prea tarziu pentru a-ti indeplini visurile cele mai ascunse si, evident, niciun vis nu este imposibil.

In “Ice Age: Dawn of the Dinosaurs” Manny si Ellie se pregatesc sa devina parinti. Faptul ca ei sunt pe cale sa isi intemeieze o familie, le da de gandit lui Diego si lui Sid. Diego decide ca e timpul sa mearga mai departe, lasandu-l pe Manny sa se ocupe de familie, iar Sid se hotaraste sa isi faca o noua “turma”. El gaseste 3 oua uriase de care se ataseaza si pe care le numeste “copiii lui”. Din oua ies insa 3 pui de dinozaur, lucru care atrage dupa sine urmari destul de grave: o mama dinozaur furioasa care isi cauta puii. Odata cu puii regasiti, ea il duce si pe Sid in lumea subterana, situata sub gheata, unde dinozaurii inca exista. Manny, Ellie si restul grupului, inclusiv Diego, intors sa ii ajute, pleaca in subteran sa isi scape prietenul.
Acolo il cunosc pe Buck, regele junglei in care traiesc dinozaurii. Acesta ii ajuta sa il gaseasca pe Sid si sa il scape din ghearele dinozaurilor.

In “Enchanted”, lumea reala si lumea basmelor, in care sfarsiturile sunt intotdeauna fericite, se intrepatrund. Printesa Giselle, din tinutul indepartat al Andalasiei este aruncata de mama vitrega a viitorului ei sot, intr-o fantana fermecata. Fantana o trimite pe tanara printesa din lumea basmelor, in lumea reala, fix in mijlocul strazii intr-un oras aglomerat.
Obisnuita cu viata de basm, ea trebuie sa supravietuiasca lumii reale pana cand, printul Edward, viitorul ei sot, va veni sa o salveze.
Soarta o poarta catre Robert, un barbat care isi creste singur fetita. De la el, Giselle invata ce este o intalnire, ce este dragostea, ce este viata reala si cat de trista e ea.
Este o comedie extrem de originala si savuroasa. Contrasul puternic dintre naiva printesa si Robert, barbatul care nu crede in basme da un farmec aparte filmului. Finalul este putin exagerat daca e sa criticam efectele, dar foarte frumos.