Couples Retreat

Couples Retreat movie poster


“Couples Retreat” este un film realist care prezinta povestea a patru cupluri cu probleme mai mult sau mai putin grave. Cand doi dintre cei opt protagonisti sunt la un pas de divort, decid sa isi ia o mica vacanta pentru a incerca sa-si salveze casnicia.
Ei isi doresc sa ajunga in Eden Resort, pe o insula minunata unde pot petrece clipe de vis si unde vor beneficia de terapie si tratamente speciale. Problema e ca nu isi permit aceasta vacanta mult dorita decat daca sunt insotiti de alte trei cupluri. Tocmai de aceea, cei doi isi conving prietenii sa ii insoteasca. Toti prietenii lor, fie ca o recunosc sau nu initial, scot la iveala diverse probleme care ii macinau, asa ca Eden pare a fi destinatia ideala pentru toti.

Falling Up (The Golden Door)

Falling Up movie poster


“The Golden Door” este unul si acelasi film cu “Falling Up” (primul fiind titlul folosit in Australia). Desi a aparut in septembrie 2009, filmul va avea premiera (USA) in ianuarie 2010.
Henry, personajul principal, trece printr-o perioada grea din viata lui: tocmai i-a murit tatal. El este nevoit sa renunte la scoala si sa isi gaseasca un loc de munca pentru a-si intretine mama si sora. Filmul prezinta drama vietii lui si se transforma usor intr-o poveste de dragoste. De la rusine, resemnare si acceptare a conditiei lui de om sarac, tanarul Henry reuseste sa inteleaga faptul ca in viata anumite valori nu pot fi cumparate cu bani. Aceasta lectie de viata ii va aduce doar beneficii pe toate planurile.

Parerea mea: O drama romantica simpla care prezinta o poveste de dragoste care ar putea fi reala. Merita vazuta cu partenerul sau cu toata familia.

All About Steve

All About Steve movie poster


“All about Steve” este unul dintre cele mai originale filme aparute in 2009. Protagonista Mary, interpretata minunat de Sandra Bullock, are un loc de munca nemaintalnit in filme! Un loc de munca atat de ciudat, incat mai ca iti “incruciseaza” mintea.
Femeie trecuta de prima tinerete, Mary are o inteligenta iesita din comun care o impiedica sa isi faca usor prieteni. Nu toti oamenii reusesc sa guste glumele ei elevate, iar multi nu au rabdare nici sa o asculte vorbind despre tot ceea ce stie. Frumoasa Mary nu sta bine nici la capitolul dragoste sau realizare profesionala, ea locuind inca in casa parintilor.
Dupa o intalnire oarba si fugitiva cu un barbat pe nume Steve, cameraman la un post TV celebru, Mary innebuneste si incepe sa isi dedice din ce in ce mai mult timp acestui barbat care nu o doreste. Ea ajunge sa il urmareasca pe Steve peste tot unde e nevoit sa plece pentru diverse reportaje.

Planet 51

Planet 51 movie poster


“Planet 51″ este o animatie aparuta la sfarsitul anului 2009 care te duce cu gandul la una din cele mai bune animatii de pana acum: Shrek. Ideea filmului nu pare foarte originala, se schimba rolurile dintre pamantean si extraterestru: un astronaut aterizeaza pe o planeta populata cu extraterestri. Exista totusi elemente originale si foarte comice care fac animatia o alegere ideala atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari.
Nu va asteptati in schimb la o animatie la fel de reusita pe cat a fost Shrek. Planet 51 are un fir epic bine definit si reprezinta o combinatie  intre comedie, actiune si, de ce nu, film romantic.
Actiunea filmului se petrece pe o planta asemanatoare planetei Terra, prezentata intr-o maniera comica, incluzand si problemele de zi cu zi ale extraterestrilor. Un lucru oarecum neobisnuit este faptul ca acesti extratarestri nu sunt foarte destepti, ceea ce ii face amuzanti.  Frica de necunoscut ii ingrozeste.

Love Happens

Love Happens movie poster


“Love Happens” nu este deloc povestea de dragoste des intalnita in filme. Burke Ryan, personajul principal, este un barbat sensibil care a suferit mult dupa pierderea sotiei intr-un accident de masina. El a scris o carte si s-a dedicat in totalitate unei organizatii pentru a-i ajuta pe toti oamenii sa depaseasca astfel de momente din viata lor. Cu totul intamplator, el o cunoaste pe Eloise, o tanara pasionata de flori. Eloise se ocupa de aranjamentele florale din cadrul hotelului unde Burke este cazat pe perioada unei conferinte. Frumoasa fata are un mod extrem de original de a-i atrage atentia scriitorului si de a-i mentine interesul. Ea ajunge sa il cunoasca si sa descopere ca ascunde un secret dureros, un secret de care va incerca sa il elibereze in zilele cat dureaza conferinta.